Pot conecta mai multe productpaspoarte între ele?

Componentele unui produs pot avea propriul lor pasaport care se leagă de pasaportul principal

Da, se poate, și este chiar parte din modul în care este configurat pasaportul digital al produsului. Un produs constă adesea din mai multe piese sau componente care, la rândul lor, sunt supuse obligației de pasaport — gândiți-vă la o baterie într-un dispozitiv sau la un motor într-o mașină. ESPR (Regulamentul (UE) 2024/1781) pornește de la o structură în care pasaportul produsului final poate face referință la pasapoartele componentelor din care este compus. Aceasta se întâmplă prin coduri de identificare unice atribuite produselor, componentelor, actorilor de pe piață și sediilor. Aceste coduri permit legarea pasapoartelor între ele fără a fi necesară înregistrarea dublă a tuturor informațiilor.

Aceasta privește structura unui singur produs, nu legarea liberă a pasapoartelor separate

Legarea pentru care este configurat ESPR-ul urmează compoziția fizică a unui produs: un pasaport al unei componente care se află într-un produs mai mare, legat de pasaportul acelui produs mai mare. Aceasta este diferită de conectarea arbitrară a pasapoartelor produselor care nu au nimic în comun, de exemplu pentru a le grupa sub un singur brand sau un singur client. Pentru aceasta nu există niciun mecanism prevăzut în reglementări. Prin urmare, este o legare care reflectă lanțul de aprovizionare: componenta aparține produsului, nu produsul aparține altuia. Pentru cei care găzduiesc mai multe grupe de produse pe o singură platformă — cum este cazul la prodpas.eu — aceasta înseamnă că fiecare pasaport rămâne un document independent, valid, chiar dacă face parte dintr-o structură mai mare. Legarea adaugă o referință, nu înlocuiește obligațiile proprii care aparțin pasaportului componentei.

Când anume va trebui să se aplice acest lucru nu este încă stabilit pentru fiecare grupă de produse

ESPR-ul în sine descrie principiul și condițiile tehnice pentru legarea pasapoartelor, dar obligația concretă de a ține un pasaport — și deci și întrebarea când componentele trebuie să aibă efectiv propriul pasaport legabil — se stabilește separat pentru fiecare grupă de produse. Nu există, prin urmare, nicio dată generală valabilă pentru toate produsele. Pentru grupurile de produse pentru care încă nu s-a stabilit o reglementare specifică, nu există nici obligație de pasaport și deci nici obligație de legare. Ceea ce este stabilit cu siguranță este cadrul în care legarea trebuie să funcționeze: pe baza codurilor de identificare unice, interoperabil din punct de vedere tehnic, și configurat în așa fel încât un pasaport al unei componente să fie recunoscut și ușor de găsit din pasaportul produsului final.

Ce înseamnă aceasta pentru configurarea pasapoartelor

Cine gândește la legarea pasapoartelor va face bine să identifice mai întâi care componente ale unui produs sunt deja sau vor fi supuse obligației de pasaport. Aceasta determină dacă vor exista în viitor două (sau mai multe) pasapoarte care trebuie legate între ele, sau dacă un singur pasaport pentru întreg produsul este suficient. Apoi este important să știți ce cod de identificare unic aparține fiecărei componente, astfel încât referința din pasaportul principal să fie corectă și actualizată — mai ales dacă o componentă este schimbată de la furnizor. Din punct de vedere practic, aceasta înseamnă că datele privind componentele ar trebui să fie disponibile de preferință deja la întocmirea pasaportului produsului final, în loc să fie adăugate ulterior. Pentru un producător sau importator care lucrează cu mai multe grupe de produse, este recomandabil să examineze aceasta pentru fiecare produs: nu fiecare componentă are propria obligație de pasaport, și nu fiecare pasaport trebuie deci să fie legat. Acolo unde este cazul, legarea este încorporată în tehnică — nu este o parte separată care se adaugă, ci o caracteristică fixă în structura pasaportului.

Unde se află aceasta: articolele 10 și 11 ale ESPR

Cerințele privind conținutul pașaportului digital al produsului, inclusiv utilizarea codurilor de identificare unice pentru produse, operatori pe piață și locații, sunt stabilite în articolul 10 al ESPR (Regulamentul (UE) 2024/1781). Transpunerea tehnică — modul în care funcționează pașaportul, modul în care sunt înregistrate datele și modul în care pașapoartele componentelor pot fi conectate la pașaportul produsului finit — este prevăzută în articolul 11 al aceluiași regulament. Ambele articole formează împreună cadrul în care reglementările specifice grupelor de produse vor completa ulterior când și pentru care componente se va aplica în mod concret.

Dacă în acest moment faceți un pașaport și știți deja că un produs este alcătuit din componente care au propria obligație de pașaport, cel mai bine este să indicați acest lucru imediat la furnizarea datelor produsului, astfel încât conectarea să fie inclusă corect în pașaport de la început în loc să fie corectată ulterior.

Pe ce se bazează aceasta

Regulamentul însuși se află pe EUR-Lex. Facem referință pentru fiecare afirmație; nu trebuie să ne credeți pe cuvânt.

Ce trebuie să faceți concret

Ce se așteaptă de la dumneavoastră

Produsele există rar de sine stătător. O mașină de spălat are un motor de la un furnizor și o placă de control de la altul, o piesă de mobilier constă dintr-un cadru și material de tapițerie, un aparat electronic are o baterie care la rândul ei poate fi și ea supusă unei obligații de pasaport. Deci, întrebarea dacă pasapoartele pot fi conectate între ele nu este teoretică: este exact situația în care se găsesc mulți producători și importatori.

Fiecare pasaport rămâne conectat la un cod de identificare unic

Articolul 10 al Regulamentului ESPR (Regulamentul (UE) 2024/1781) impune ca pasaportul digital al produsului să fie trasat până la un produs, model sau lot specific prin intermediul unui cod de identificare unic. Acel cod este punctul de plecare pentru o conectare: un pasaport al unei componente poate fi referenciat din pasaportul produsului asamblat, și invers. Pentru o întreprindere cu 10 până la 100 de angajați, aceasta înseamnă mai ales disciplină în administrație: fiecare componentă care are propriul pasaport trebuie să primească propriul cod care nu poate fi confundat cu cel al produsului final sau al altor componente. Cum se construiește exact acel cod este descris la cum dați fiecărui produs un cod de identificare unic.

Proiectarea tehnică trebuie să poată gestiona conectările

Articolul 11 al Regulamentului ESPR se referă la proiectarea tehnică și funcționarea pasaportului digital al produsului și stabilește cerințe privind modul în care pasapoartele trebuie să comunice între ele și cu alte sisteme. Aceasta înseamnă că o conectare nu este ceva pe care o întreprindere îl configurează după propria discreție; structura trebuie să se alinieze la standardele tehnice care se aplică pasaportului. În practică, aceasta se reduce la alegerea unei platforme sau a unui furnizor de servicii care suportă deja această structură, astfel încât un producător să nu trebuie să construiască singur o logică de conectare. Cine se întreabă dacă aceasta este compatibilă cu software-ul existent, citește mai multe informații la conectarea pasaportului digital al produsului la propriul sistem ERP sau de inventar.

Pasapoarte multiple pe un singur produs trebuie să fie reciproc recunoscibile

Unele produse sunt supuse mai multor grupuri de produse sau trebuie să respecte mai multe cerințe în același timp, cu rezultatul că nu un singur pasaport, ci mai multe pasapoarte sunt relevante pentru același produs. Articolul 10 impune ca datele care se găsesc într-un pasaport să poată fi trasate și să nu fie contradictorii. Pentru o întreprindere care achiziționează componente de la diferiți furnizori, fiecare având deja propriul pasaport creat, aceasta înseamnă că trebuie verificat care pasaport se referă la care nivel al produsului. Această concurență de pasapoarte este descrisă mai pe larg la cum funcționează mai multe pasapoarte digitale ale produsului pe un singur produs.

Conectarea trebuie să funcționeze și după ani de zile

Un pasaport care face referință la alt pasaport este util doar dacă acea referință se menține. Articolul 11 stabilește cerințe privind durabilitatea funcționării tehnice a pasaportului, ceea ce se aplică și referințelor reciproce. Pentru o întreprindere, aceasta înseamnă că o conectare nu este o acțiune tehnică unică, ci ceva care trebuie să continue să funcționeze atât timp cât pasaportul este activ. Cât timp durează aceasta diferă în funcție de grupul de produse și este descris la cât timp trebuie să rămână disponibil un pasaport de produs.

Unde merge rău în practică

Un producător de mobilă cumpără material de tapițerie de la un furnizor care a creat deja un pasaport pentru aceasta și face referință în propriul pasaport la cel al textilului. Când furnizorul de stofă se schimbă fără a o anunța, pasaportul mobilei face referință la date care nu mai corespund produsului livrat.

O întreprindere de electronică montează o baterie supusă obligației de pasaport într-un aparat, dar tratează pasaportul bateriei și cel al aparatului ca documente complet separate fără referință reciprocă. Cine consultă pasaportul aparatului nu găsește atunci nicio indicație că există și un pasaport pentru baterie.

Un importator stabilește o legătură între două pașapoarte pe baza unui cod de produs care a fost modificat intern după o migrație de sistem, ceea ce face ca legătura să nu mai corespundă codului menționat în pașaportul componentei.

O companie care combină componente de mai mulți furnizori în produsul final presupune că furnizorii vor actualiza automat pașaporturile lor, în timp ce nimeni nu a convenit cine ar trebui să facă acest lucru și în ce moment. Consultați, de asemenea, ceea ce se întâmplă la actualizarea automată a datelor din pasaportul digital al produsului.

Un producător tratează legătura dintre componentă și produsul final ca fiind aceeași cu întrebarea dacă o componentă are nevoie de propriul pașaport, în timp ce acestea sunt două întrebări diferite. Răspunsul la prima întrebare depinde de configurație, răspunsul la a doua este descris la dacă o componentă primește propriul pașaport sau dacă produsul este tratat ca întreg.

Ce puteți documenta

O imagine de ansamblu a tuturor componentelor din cadrul unui produs compus care au propriul pașaport, cu codurile unice de identificare corespunzătoare.
Un acord cu furnizorii privind cine este responsabil pentru menținerea actualizată a pașaportului unei componente și cum sunt comunicate modificările părții care asamblează produsul final.
O structură stabilită a modului în care pașaporturile se referă unele la altele, astfel încât la o schimbare de sistem sau migrație să se poată verifica dacă toate legăturile au rămas intacte.
O notă privind grupurile de produse aplicabile unui produs specific și pașaporturile care sunt relevante în consecință.
Documentația standardului tehnic sau a platformei pe care se bazează legătura, astfel încât la o schimbare a furnizorului de servicii să fie clar ce trebuie transferat.

Aceasta nu constituie consiliere juridică. Această pagină oferă informații generale despre regulamentul pe care se bazează această platformă. Nu cunoaștem situația dvs. În caz de îndoieli cu privire la propria situație, consultați un jurist sau autoritatea de supraveghere competentă.

Scris cu ajutorul AI pe baza surselor de mai sus, verificat de o persoană pe 2026-08-22. Ceva nu e în regulă? Ne-o spuneți — corecțiile primesc prioritate.